Ce s-a întâmplat, de fapt, după ce lui Silviu PRIGOANĂ i s-a făcut rău în restaurant. DSU, detalii despre intervenția de URGENȚĂ

Ce s-a întâmplat, de fapt, după ce lui Silviu PRIGOANĂ i s-a făcut rău în restaurant. DSU, detalii despre intervenția de URGENȚĂ
Publicat: 13/11/2024, 20:27
Actualizat: 13/11/2024, 20:28

Moartea omului de afaceri Silviu Prigoană, la vârsta de 60 de ani, într-un restaurant din Bran, a șocat apropiații și nu numai. Potrivit unui comunicat DSU, la două minute după ce au fost înștiințați că Silviu Prigoană se află în stare de inconștiență într-un restaurant din Bran, au trimis la fața locului un echipaj SMURD, care ajuns în cinci minute, dar și o ambulanță.

Silviu Prigoană a încetat din viață, în timp ce lua masa într-un restaurant din Brașov, iar experții de la Institutul de Medicină Legală Brașov au stabilit că acesta a murit din cauza unui infarct miocardic.

DSU a oferit detalii importante despre modul în care a decur operațiunea de salvare a afaceristului. Într-un comunicat, reprezentanții instituției au precizat că apelul despre starea grave a lui Prigoană a fost făcut marți, 12 noiembrie, la ora 14:11, iar la două minute DSU a mobilizat un echipaj SMURD și o ambulanță.

Cei trei paramedici de la SMURD au ajuns după cinci minute la restaurantul în care Silviu Prigoană zăcea inconștient și i-au acordat primul ajutor.

„În data de 12.11.2024, la ora 14:11, dispeceratul integrat din Brașov primește un apel la numărul unic de urgență 112, motivul fiind solicitarea intervenției de urgență în localitatea Bran-Șimon, pentru acordarea îngrijirilor unei persoane aflată în stare de inconștiență;

⁠Pentru ca intervenția să fie una cât mai rapidă, respectând principiul trimiterii echipajului cel mai apropriat dar și a echipajului cel mai competent, în cazul în care de la început se stabilește că pacientul necesită un echipaj de nivel mai înalt de competențe, la ora 14:13 au fost alertate simultan, un echipaj SMURD tip B2 de prim ajutor calificat aflat în apropriere, dotat cu echipamentele necesare, inclusiv un defibrilator, dar și o ambulanță tip C2 de la Serviciul de Ambulanță Brașov, cu medic, aflată la o distanță mai mare, și anume în municipiul Brașov, fiind cel mai apropriat echipaj cu medic de cazul respectiv;

⁠Dat fiind faptul că echipajul de prim ajutor SMURD era în apropiere, mai exact, în Moeciu, la 5 minute de locul evenimentului, la 14:19, echipajul format din 3 paramedici a ajuns la caz.”, a precizat DSU.

Paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare asupra lui Silviu Prigoană.

„Odată ajunși la fața locului, aceștia au efectuat, fără oprire, manevrele de resuscitare specifice, dar și alte intervenții precum, deschidere căi aeriene, aspirare, defibrilare si masaj cardiac.” se mai arată în comunicat.

Ambulanța cu medic a ajuns după 22 de minute, întrucât se afla în Brașov, atunci când a primit alerta de la DSU. Medicul a continuat manevrele de resuscitare alături de paramedicii SMURD, însă, din păcate, au fost nevoiți să constate decesul lui Silviu Prigoană.

„La ora 14:35, după 22 de minute de la alertare, ambulanța C2 a SAJ Brașov, cu medic, venită de la o distanță mai mare, a ajuns la caz, efectuându-se, în continuare alături de echipajul SMURD, manevre și intervenții specifice, dar, din păcate, fără rezultat, constatându-se mai apoi decesul pacientului.”, mai menționează sursa citată.

Precizările au fost făcute, după ce o jurnalistă de la Realitatea TV a reproșat personalului DSU că nu s-a ocupat într-o manieră competentă de cazul lui Silviu Prigoană.

„Ca să explicăm pe înțelesul tuturor, sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viața persoanei aflată în stop cardio respirator, asigurând cea mai importantă intervenție și anume, defibrilarea în cel mai scurt timp posibil, dar si trimițând un echipaj cu medic, care să completeze manevrele avansate de resuscitare.

Dacă interpretăm spusele jurnalistei, atunci ar trebui să avem medic pe fiecare ambulanță, ceea ce este absolut imposibil, neexistând astfel de abordare nicăieri în lume, fie să trimitem o ambulanță cu medic, fără a ține cont de distanță și timp.

Ceea ce în mod vădit tendențios nu este dorit să se înțeleagă este că sistemul este competent tocmai prin acest mod complementar și integrat de intervenție în care sunt implicați și paramedicii pompieri alături de asistenți și medicii de la UPU și de la serviciile de ambulanță. Nu sunt deloc puține cazurile de stop cardiac salvate de pompieri prin sosirea rapidă și defibrilare timpurie, recuperând pacientul înainte ca un echipaj cu medic să ajungă la fața locului.

Invocarea unor aspecte profund tendențioase, inexacte si manipulatoare (ex:”protocolul lui Arafat”) în spațiul public, nu fac altceva decât să creeze confuzie, dar și neîncredere în rândul populației cu privire la modul de intervenție a echipelor de profesioniști din cadrul tuturor structurilor de urgență. A spune în continuare că SMURD nu are medici, după nenumărate explicații în spațiul public, deși SMURD deține și ambulanțe de terapie intensivă C1 cu medici, pe lângă cele de prim ajutor calificat, confirmă caracterul tendențios precizat anterior.

Tehnicile de manipulare folosite prin atacuri la persoană, care cuprind și informații insuficiente, generează un climat de neîncredere în rândul beneficiarilor populatiei și, implicit, aduc prejudicii imaginii întregului sistem național integrat de urgență.

Asigurăm întreaga populație că protejarea și salvarea vieții cetățenilor reprezintă principalul obiectiv pentru instituția noastră, iar pregătirea profesională a echipajelor specializate, de diferite niveluri de competență, care execută astfel de misiuni va continua neintrerupt.”, se mai arată în comunicat.

Citește și:

ULTIMA apariție a lui Silviu Prigoană. Ce a dezvăluit omul de afaceri la ”un PODCAST mișto By Bursucu”

Trupul neînsufletiț al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de familie din Brașov. Mașina funerară va trece prin trei locuri, în drum spre București

Silviu Prigoană a murit cu o mare DURERE în suflet. Ce mărturisiri tulburătoare a făcut despre acel moment

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Chinurile prin care a trecut Silviu Prigoană! L-a DISTRUS cine se aștepta mai puțin...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
O destinație paradisiacă din Turcia s-a saturat de britanici: „Ei vor doar să bea și...
Silviu Prigoană, înmormântat în secret! Fiul său cel mare a confirmat. PRIMELE IMAGINI
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Astăzi este Lăsata Secului înainte de Postul Crăciunului 2024. Ce tradiții și obiceiuri se respectă...
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Boala secretă de care suferă Oana Paraschiv. Colega lui Mihai Găinușă a recunoscut tot după...
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să...
Cum arată CAVOUL lui Prigoană! FOTO EXCLUSIV
FOTO | Primele imagini cu locul de veci al lui Silviu Prigoană. Cum arată cavoul...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Cu o pizza pe masă, Nicuşor Dan le arată bucureştenilor unde se duc banii oraşului
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Teo Trandafir este în doliu, dar nu poate plânge: N-am voie, voi fi exact cum el și-a dorit
O stațiune cochetă și liniștită, la o oră și jumătate de Capitală
Finala Asia Express, 13 noiembrie 2024. Ce echipă a câștigat sezonul 7. Nicolai Tand și...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Decizia neașteptată luată de familia lui Silviu Prigoană! Marele om de afaceri a fost înmormântat...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Alan Turing, spărgătorul de coduri naziste. Condamnat pentru homosexualitate, a scăpat de închisoare acceptând castrarea...